Momentul care i-a unit pe Gigi și Giovanni Becali, după ce ani de zile au fost certați! Cine l-a rugat pe patronul FCSB să renunțe la scandalul cu vărul său și să redevină o familie! | EXCLUSIV

Momentul care i-a unit pe Gigi și Giovanni Becali, după ce ani de zile au fost certați! Cine l-a rugat pe patronul FCSB să renunțe la scandalul cu vărul său și să redevină o familie! | EXCLUSIV
  • Publicat:

Transferul lui Dennis Man la Parma, cel care a fost realizat prin intermediul lui Giovanni Becali, deși Anamaria Prodan era impresarul internaționalului U 21, a fost exemplul concret că familia pentru Gigi Becali este cea mai importantă.

Dacă în urmă cu câțiva ani o astfel de afacere făcută de Giovanni, Victor și Gigi Becali era aproape imposibil de realizat din cauza relațiilor foarte reci dintre cei doi frați și vărul lor, de această dată cei trei s-au unit și au realizat cel mai important transfer din ultimii ani din fotbalul românesc.

ProSport vă prezintă motivul rupturii relației dintre frații Becali și Gigi Becali, dar și cine a fost personajul principal, cel care ulterior a contribuit decisiv la împăcarea acestora.

Momentul în care Gigi și Giovanii Becali s-au certat! Patronul FCSB nu a mai vrut să îi dea comisionul de un milion de euro vărului său, după transferul lui Gardoș la Southampton

Pe 4 martie 2014, Giovanni Becali și Victor Becali au fost condamnați definitiv 6 ani şi 4 luni cu executare, respectiv 4 ani și 8 luni cu executare în urma sentinței date în Dosarul Transferurilor. Ulterior, pe 14 august 2014 Florin Gardoș se transfera de la Steaua, actuala FCSB, la Southampton pentru aproximativ 6. 8 milioane de euro.

Afacerea respectivă a fost intermediată de firma de impresariat a fraților Becali, iar Giovanni Becali chiar l-a sunat din pușcărie pe actualul antrenor principal al lui FC Barcelona, Ronald Koeman, la vremea respectivă tehnicianul celor de la Southampton. Cei doi se cunoșteau din timpurile în care Gică Hagi juca pentru catalani și era coleg la Barca cu celebrul fundaș olandez.

 

(foto: Koeman este alături de Gardoș în momentul semnării contractului cu Southampton)

„Nu uitați că eu, la pușcărie, la Slobozia, am transferat un jucător de 6.8 milioane de euro, printr-un telefon pus pe perete, acolo. Pe Gardoș! Vorbesc cu Dragoș Sârbu la telefon și-mi spune că la Southampton e Ronald Koeman antrenor…Dă-i un telefon și spune-i că-l sun de la numărul ăsta, spune-i ultimele cifre, să știe că e număr din centrală. Apoi am vorbit cu el la telefon de două ori”, a spus recent Giovani Becali la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.

Însă, la aproximativ două luni de la parafarea transferului, Giovanni Becali îi cere lui Gigi Becali din puscărie un milion de euro, bani pe care fratele mai mare al lui Victor Becali a considerat că i se cuvin drept comision. Cum patronul FCSB a refuzat să ofere suma, Giovanni s-a considerat trădat și relațiile dintre ei s-au încheiat pentru o lungă perioadă.

Mama lui Gigi Becali l-a convins pe fiul ei să se împace cu Giovanni Becali

Legătura era ruptă total, deși Gigi Becali începuse să se apropie mai mult de Victor Becali, însă nu și de fratele acestuia mai mare, Giovanni. Dar mama patronului FCSB a intervenit și i-a convins în cele din urmă pe aceștia să facă pace! Primul care a întins mâna către vărul său mai mare a fost finanțatorul echipei roș-albastre.

 

(foto: Gigi Becali este alături de mama sa)

Giovanni a fost mișcat de gestul pe care Gigi l-a făcut față de el și de Victor: în urmă cu câteva luni a intervenit și i-a ajutat cu tratamentul pentru Covid 19.

Cum Giovanni îl adusese la FCSB și pe Octavian Popescu, era clar că relația începuse să se sudeze din nou. „Cireașa de pe tort” a fost pusă de Gigi Becali în momentul în care a dat-o la o parte pe Anamaria Prodan la transferul lui Man și a parafat trecerea acestuia la Parma prin introducerea în afacere a lui Giovanni Becali.

Astfel că banii au fost împărțiți în familie. Prin acest gest, Gigi Becali a vrut să își repare greșeala făcută în fața vărului său, în 2014.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×